Un vin roșu cu o personalitate puternică, dar bine structurat, Barbaresco DOCG este unul dintre vinurile emblematice ale renumitei regiuni viticole Langhe, din sudul Piemontului, la picioarele Alpilor.

Arealul viticol Barbaresco DOCG este concentrat pe teritoriul a trei comune piemonteze: Barbaresco, Neive și Treiso, cărora li se adaugă o mică suprafață ce aparține orașului Alba.

Vinurile Barbaresco DOCG sunt obținute exclusiv din strugurii Nebbiolo. Acest soi produce vinuri robuste, cu taninuri pronunțate și un conținut ridicat de alcool, care își dezvoltă și exprimă adevăratul caracter abia după o perioadă absolut necesară de maturare.

Originea acestui vin aristocratic se pierde în legendă. Se spune că numele său este legat de denumirea pe care vechii romani au dat-o zonelor împădurite din nordul Italiei (barbarica silva), unde acum se află comuna Barbaresco, și care erau folosite de triburile ligurice ca ascunzătoare în fața temutei cavalerii a imperiului.

Vinurile Barbaresco DOCG au o culoare deschisă, roșu rubiniu, cu reflexii cărămizii.  Buchetul este intens și caracteristic – o combinație care amintește de zmeură și mușcate, dar și de condimente precum piper verde, scorțișoară, nucșoară, vanilie și chiar alune prăjite.